„Obiectivele mele sunt numai şi numai de instruire”

Share ITShare on Facebook
Facebook

Conducerea clubului Gaz Metan Severin a organizat prima conferinţă de presă din acest an, la care şi-a făcut cunoscute programul pregătirii de iarnă, modificările din componenţa lotului şi ţintele stabilite pentru acest sezon.
Fotbaliştii de la Gaz Metan Severin au făcut primii paşi în pregătirea celei de-a doua părţi a campionatului naţional de fotbal al Ligii a 2-a. Ei au trecut examenul medical la policlinica de specialitate din Craiova, iar vineri au efectuat primul antrenament, după care conducerea tehnică şi administrativă si trei dintre jucătorii nou legitimaţi au oferit ziariştilor cîteva detalii legate de planurile prezente şi de viitor al echipei. Cu toate că sub conducerea lui, Gazul… a avut presiune şi a încheiat ultimele trei partide ale turului cu tot atâtea victorii, antrenorul Marian Bondrea apreciază că greul de-abia de-acum începe, întrucât „se doreşte performanţă, se doreşte ca echipa să ajungă în prima Ligă, un lucru să zicem realizabil, nu ştiu dacă în viitorul foarte apropiat sau ceva mai îndepărtat, pentru că fotbalul are legile lui, nu întotdeauna jocul este aşa cum ţi-ai dori.”
Marian Bondrea vrea să construiască o echipă competitivă şi, pentru a reuşi, a renunţat la mai mulţi jucători ce nu mai aveau nici o motivaţie şi a adus alţii, care vor să-şi facă un nume în fotbalul românesc, şi şi-a stabilit numai obiective de instruire. Trei dintre nou veniţii în ograda echipei severinene au fost prezenţi la întâlnirea cu ziariştii. Dan Ignat a revenit acasă de la F.C Olt şi se bucură că va lua parte la îndeplinirea unui proiect serios, Alexandru Marin, de la Juventus Bucureşti, îşi doreşte să continue să înscrie de cât mai multe ori în poarta adversarilor, iar Alexandru Zaharia şi-a propus să se impună cât mai repede în echipă, mai ales că se află la primul transfer, iar trecerea lui la Steaua sau la Universitatea Cluj s-a dovedit a fi doar un simplu zvon.
În ceea ce priveşte programul de pregătire, acesta se va desfaşura în Drobeta Turnu-Severin până pe 21 ianuarie, după care vor urma două cantonamente, la Băile Herculane şi în Antalya, iar în ultimele două săptămâni vor fi de finisare, accentul punându-se pe forma sportivă.
Tehnicianul Marian Bondrea vrea să asigure şi viitorul echipei şi de aceea va avea permanent în vedere juniorii. De fapt, la meciul din 21 ianuarie vor fi testaţi şi mulţi tineri fotbalişti, iar cei care vor confirma vor fi plasaţi, în funcţie de posibilităţi, la echipe de Liga a 3-a.
ION LECA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *