„Doamna, Doamna, aţi văzut ce scrie presa iar despre omul ăla, Duicu? Nu se poate, Doamna, pe el îl bagă toată lumea-n seamă şi pe dumneavoastră, crezul nostru şi farul luminos al viitorului, Doamna, nu vă mai aminteşte nimeni, decît eu în peroraţiile mele pe holurile astea reci, lugubre şi pline de păianjeni. Mi-e frică, Doamna, de pînza lor şi de iţele încurcate ale ei, Doamna, dac-aş fi Nichita Stănescu aş scrie o poezie gen:
Foaie verde portocal/
N-am un cal şi am habar/
Sînt isterică puţin/
Şi la Doamna eu mă-nchin/
Doamnă, calul meu de-aseară/
L-a luat Duicu-n subsuoară/
Şi s-a dus cu el, s-a dus/
Doamna, ce mai e de spus?“
Ofticată rău că Duicu e-n centrul atenţiei, şi cu bune şi cu rele, doamna pinguina a decis ca de-acum încolo, în semn de protest, să vorbească-n versuri…
